Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a trecut pe pierdere în primul trimestru, în contextul scăderii producției și prețurilor realizate. Acțiunile s-au prăbușit cu până la 30% la Londra.
Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) a dat câștig de cauză companiei Serinus Energy într-o procedură de arbitraj împotriva fostului său partener în concesiunea de la Satu Mare, Oilfield Exploration Business Solutions (OEBS).
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a suspendat o nouă sondă de explorare în regiune, deoarece nu a identificat suficiente resurse de gaze. Acțiunile s-au prăbușit cu până la 31% pe piața AIM de la Londra.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, închide o sondă de explorare situată în apropiere de Moftinu, deoarece nu a identificat suficiente resurse de gaze.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, aproape și-a dublat veniturile în România în primele șase luni ale anului, în condițiile în care prețurile medii realizate la țiței au crescut semnificativ.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, și-a majorat puternic veniturile în România anul trecut, în pofida scăderii producției, și a trecut pe profit, în condițiile în care a beneficiat de creșterea prețurilor gazelor naturale.
Serinus exploatează, prin intermediul subsidiarei Serinus Energy România (fosta Winstar Satu Mare), perimetrul de hidrocarburi Satu Mare, unde a identificat rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze naturale, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României. Compania poloneză a lansat producția comercială pe piața locală în aprilie 2019.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a înregistrat 1.000 de zile de operațiuni continue fără accidente la proiectul din România.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, și-a înființat o filială pentru comercializarea gazelor naturale pe piața locală.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a întrerupt activitățile de explorare la sonda Sâncrai-1, din apropiere de Moftinu, în condițiile în care nu a reușit să înregistreze flux de gaz în zonele testate.
Fond de investiții înființat de omul de afaceri polonez Jan Kulczyk, care a decedat însă în 2015. Fiul lui Jan Kulczyk, creditat de Forbes cu o avere de 1,7 miliarde de dolari.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a obținut venituri de aproape 17 milioane de dolari în România anul trecut, în creștere cu 11% față de anul precedent, în urma punerii în funcțiune a unei noi sonde la Moftinu, în județul Satu Mare.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului polonez Sebastian Kulczyk, a început să foreze o nouă sondă, Moftinu-1008, în apropierea centralei de la Moftinu.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului polonez Sebastian Kulczyk, a obținut aprobarea autorităților române pentru prelungirea lucrărilor de explorare la concesiunea din Satu Mare, întrerupte pe fondul pandemiei de Covid-19.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului polonez Sebastian Kulczyk, a finalizat testele la cea de a treia sondă de gaze de la Moftinu, din județul Satu Mare, rezultatele indicând volume echivalente cu aproximativ 1.000 de barili de petrol (boe) pe zi.
Compania sârbă Naftna industrija Srbije (NIS), controlată de Gazpromneft, divizia petrolieră a gigantului rus de stat Gazprom, a încheiat un contract cu operatorul sistemului național de transport al țițeiului și condensatului, Conpet, care are ca obiect transportul pe calea ferată până la granița cu Serbia a țițeiului extras de subsidiara românească NIS Petrol din perimetrele concesionate în vestul țării.
Serinus Energy, controlată de un fond de investiții înființat de miliardarul polonez Jan Kulczyk, cere în instanță daune de 25,4 milioane de dolari de la firmele canadiene Aval Engineering și Kocken Energy Systems, acuzându-le de gestionarea neadecvată și însușirea ilegală a fondurilor puse la dispoziție de compania poloneză. Serinus consideră că cele două companii, subcontractori ai Confind Câmpina, sunt responsabile pentru întârzierea începerii producției de gaze la centrala pe gaze de la Moftinu.
România va contribui cu peste 90% la extinderea capacității de procesare a gazelor naturale în Europa în următorii trei ani, potrivit unui raport al firmei britanice de analize date GlobalData.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții înființat de miliardarul polonez Jan Kulczyk, a încheiat un acord privind vânzarea gazelor extrase în România către olandezii de la Vitol Gas and Power, cel mai mare trader independent de energie din lume.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de miliardarul polonez Jan Kulczyk, în cazul căreia Profit.ro a anunțat în primăvară că pregătește extragerea gazelor din Satu Mare, a descoperit în România trei noi zone cu gaz, acțiunile de pe bursă ale companiei urcând luni, în doar câteva ore, cu 17%, iar Serinus câștigând în valoare echivalentul a aproape 6,9 milioane euro și crescând astfel la 42,4 milioane euro.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, care are în concesiune perimetrul de explorare de gaze naturale Satu Mare, a investit, în primele trei luni din 2018, peste 2 milioane de dolari în România, în contextul în care pregătește începerea producției în acest trimestru.
La fața locului a venit, pentru a gestiona incidentul la solicitarea Serinus Energy, o echipă a firmei canadiene SafetyBoss, specializată în operațiuni de control la sonde și care are în palmares stingerea celor mai multe puțuri petroliere incendiate de trupele regimul irakian al lui Saddam Hussein în Kuweit la finalul războiului din Golf din 1991.
Incendiul de la sonda din Moftinu Mare nu poate fi stins deocamdată deoarece ar exista pericolul acumulării unor pungi de gaze în atmosferă, care ar putea provoca o explozie. Din acest motiv, în prezent, pompierii doar monitorizează situația. Operatorul Serinus Energy, controlat de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de miliardarul polonez Jan Kulczyk, deține, prin intermediul Winstar Satu Mare, 60% din concesiune. KMG International (fosta Rompetrol Group) are o participație de 40%, dar a anunțat că vrea să se retragă din proiect.
Valva de protecție, mecanismul menit să prevină scurgerile de gaze, era în curs de a fi instalată la sonda de la Moftinu Mare, județul Satu Mare, în momentul în care la sondă a izbucnit un incendiu, în noaptea de duminică spre luni, se arată într-o informare a operatorului sondei, compania poloneză Serinus Energy, remisă burselor din Toronto și Varșovia.
Furnizorul de echipamente și servicii petroliere Confind Câmpina, controlat de omul de afaceri prahovean Ioan Simion, a obținut un contract EPCC (de proiectare, achiziție, construcții-montaj și punere în funcțiune) pentru construcția unei unități de producție gaze la Moftin. Concesionarul perimetrului de gaze din Satu Mare este compania poloneză Serinus Energy.